
Sursa: wikipedia.org
Născut în 26 martie 1928, Ștefan Georgescu a parcurs toate etapele evoluției sale universitare în cadrul Facultății de Filosofie, unde a desfășurat o activitate deosebit de rodnică vreme de peste patru decenii, din 1954 și până în 1997. Preocupările sale profesionale au pivotat în jurul disciplinelor de Filosofia dreptului și Epistemologie. Autor a numeroase volume de specialitate, dintre care menționăm Pozitivismul logic și teoria adevărului. Studiu critic (1964); Epistemologie (1978); Filosofia dreptului – O istorie a ideilor. Partea I (1998); Filosofia dreptului. O istorie a ideilor din ultimii 2500 de ani (2001). Conducător de doctorat cu har, a îndrumat tezele unor personalități marcante ale filosofiei de la noi: Vasile Tonoiu, Valentin Mureșan, Adrian-Paul Iliescu, Adrian Niroiu, Mircea Dumitru etc. Dincolo de realizările sale publicistice și pedagogice, profesorul Ștefan Georgescu s-a achitat cu înțelepciune de sarcini instituționale deosebite, în vremuri de mari încercări și presiuni ideologice, el fiind prodecan (1959-1962) și decan (1972-1976) al Facultății de Filosofie, precum și prorector al Universității din București (1965-1969). I-a fost decernat Premiul „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române în anul 1982.
Slujba religioasă de înhumare va avea loc marți, 30 iunie, ora 11.00, la Biserica Bălăneanu-Iancu Nou, Capela Iancu Nou, Șoseaua Mihai Bravu nr. 117-119, sector 2.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!