Dacă are vreun rost această criză, o are exact în ceea ce numim planul metafizico-moral al vieții noastre. Reconsiderarea locului nostru în lume, ca indivizi, identități și specie. Înțelegerea că suntem de fapt vulnerabili, nu doar în plan biologic, ci mai ales în dimensiunile sociale și instituționale ale existenței noastre. Suntem tot mașinării biologice, care încep să piardă șansa alegerii diverse a destinului propriu. Pe de altă parte, magma „conservatoare” devine iar un teren ferm: avem nevoie de familie, ea dă atât sens, cât și protecție (dacă, cu adevărat, îți iubești familia, ai spune adevărul și te-ai auto-izola); avem nevoie și de comunitate, ca angajament reciproc, ca țesătură de datorii reciproce; avem nevoie de prieteni. Cel mai mult avem nevoie de cei care spun adevărul, care sunt empatici și care își asumă riscuri pentru ceilalți.

Acestea sunt o parte dintre ideile exprimate de Constantin Vică într-un interviu acordat publicației Decât o Revistă (DoR). Interviu pe care puteți să-l citiți aici: www.dor.ro