Prezentarea generală           

Facultatea de Filosofie s-a înfiinţat la 1 septembrie 1860, prin Legea Bugetului din acel an, la propunerea lui Ion Maiorescu,  sub denumirea de Facultatea filosofică, la care urma sa se predea filosofia, istoria românilor, literaturile clasice, latină şi greacă. Facultatea de Filosofie este o instituţie esenţială a învăţământului şi culturii noastre. În 1864, Facultatea de Filosofie a devenit facultate fondatoare a Universităţii din Bucureşti, în urma decretului de înfiinţare emis de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu Motru, Dimitrie Gusti, Nae Ionescu, P.P. Negulescu, Ioan Petrovici, Mircea Florian,  Tudor Vianu, Grigore Moisil sunt doar câţiva dintre profesorii care au predat aici. Între 1864 şi 1893, Facultatea de Filosofie a funcţionat împreună cu Facultatea de Litere sub numele de Facultatea de Litere şi Filosofie. Din 1893, aceasta din urmă a devenit Facultatea de Filosofie şi Litere. După reforma învăţământului din 1948, Facultatea de Filosofie a inclus secţii de sociologie, psihologie, pedagogie şi ziaristică. Începând cu 1977, facultatea a funcţionat în cadrul unei Facultăţi de Istorie – Filosofie, cu o secţie de filosofie-istorie. După1989, Facultatea de Filosofie şi-a recăpătat locul distinct în cadrul structurii de organizare a Universităţii din Bucureşti.

În Facultatea de Filosofie învaţă peste 600 de studenţi, la toate cele trei niveluri de studii. Cei care urmează Facultatea de Filosofie îşi obţin licenţa în filosofie, în cadrul modulelor de istoria şi filosofia culturii, filosofie teoretică, filosofie morală şi politică şi studii europene. La nivel de masterat, Facultatea de Filosofie are o serie de specializări care dovedesc atenţia acordată cerinţelor societăţii contemporane: Etică Aplicată în Societate, Afaceri şi Organizaţii, Istoria şi Circulaţia Ideilor Filosofice, Istoria şi Filosofia Ştiinţei, Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale, Studii Europene şi Etica Relaţiilor Internaţionale, Istoria Artei Şi Filosofia Culturii, Intercultural Communication, Intercultural Management, Business Administration (MBA), Cognitive Sciences (Open Mind), Analytic Philosophy).

Catedra UNESCO pentru Interculturalitate, Bună Guvernanță şi Dezvoltare Durabilă, recent integrată în componenţa Facultăţii de Filosofie, organizează trei programe de masterat în limba engleză, care beneficiază de participarea unor profesori şi specialişti de prestigiu de la universităţi şi institute de cercetare din străinătate. Printre partenerii internaţionali ai Catedrei UNESCO se numără: Universităţile din Fribourg, Hamburg, Geneva, Dortmund, Universitatea Pasquale Paoli din Corsica şi Swiss Institute for Sustainable Management.
Programele UNESCO creează experienţe educaţionale inovatoare pentru studenţi şi formează specialişti în domeniul managementului intercultural şi al comunicării interculturale, oferindu-le o paletă variată de cursuri din domeniile filosofiei, istoriei, sociologiei, ştiinţelor politice, diplomaţiei culturale. De asemenea, absolvenţii MBA dobândesc abilităţi manageriale esenţiale – leadership, managementul resurselor umane, antreprenoriat – într-un cadru de învăţare centrat pe aprofundarea dialogului dintre culturi.

Absolvenţii Facultăţii de Filosofie lucrează în învăţământ şi cercetare, dar şi în domenii în care competenţele critice, explicative, interpretative şi decizionale sunt solicitate la un nivel creator, în activităţile de analiză, cercetare, creaţie şi dezvoltare, în consultanţă şi analiză politică, consultanţă etică, management organizaţional, comunicare şi jurnalism, administraţie etc.  Absolvenții, din diferite generaţii, pot fi întâlniți în renumite universităţi – Radu J. Bogdan (Tulane University),  Vladimir Tismăneanu, (University of Maryland), Adrian Miroiu (SNSPA), Sorin Băiaşu (Keele University), Sorin Bangu (Cambridge University), Alex Preda (University of Edinburgh),  în licee din capitală și din întreaga țară – Mihaela Găvănescu, Gabriel Săndoiu, Dan Petrache,  în organizaţii internaţionale – Dakmara  Georgescu (UNESCO), Gabriel Ivan (British Council), ambasadori (Bogdan Tătaru-Cazaban). Alţi absolvenţi sunt voci distincte în literatură și artă, în discursul public – Matei Vișniec, Călin Vlasie, Elena Ștefoi, Stelian Tănase, Cristian Pârvulescu, Cristian Preda, Alexandru Radu, Anda Onesa, în presă şi televiziune – Dana Deac, Raul Florea, Andreea Ofiţeru, Simona Soare, Cătălin Bălan, Dan Suciu, în managementul unor firme de prestigiu – Silviu Culea, Ioan Sâmihăian şi alţii.

În cadrul facultăţii, în fiecare semestru predau profesori de la universităţi din Europa şi Statele Unite. În ultima perioadă asemenea cursuri au fost susţinute de Roger Crisp (University of Oxford), Peter Anstey (University of Sydney), Axel Gosseries (University of Louvain), Gabriel Sandu (University of Helsinki) și Ion Vezeanu (Lyon).

În Facultatea de Filosofie funcţionează următoarele centre de cercetare:

  • Centrul pentru Studierea Raţionalităţii şi Credinţelor
  • Centrul de Cercetări în Logica, Filosofia şi Istoria Ştiinţei
  • Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice
  • Centrul de Studii Fenomenologice, Centru de Etică Aplicată
  • Centrul de Cercetare a Dreptăţii Intergeneraţionale, Responsabilităţii Sociale şi Sustenabilităţii

La acestea se adaugă și Centrul de Formare în Filosofie (CFF) care reprezintă o structură cu profil profesional, ştiinţific și educaţional, având ca obiect desfăşurarea de activităţi de cercetare și de formare în domeniul disciplinelor filosofice predate în învățământul pre-universitar.

Facultatea de Filosofie are un puternic interes în dezvoltarea cercetării filosofice în cele mai noi direcţii afirmate pe plan internaţional. Facultatea de Filosofie publică revistele internaţionale de filosofie şi etică „Public Reason”, „Romanian Journal of Analytic Philosophy” şi „Analele Universităţii din Bucureşti – Seria Filosofie”.

 

testimonials (1)


 

  • Unlike in other faculties, the professors here do not act like they are omniscient, but respect the right of the students to voice opinions of their own, and students actively participate in the seminars. Interactivity and an argumentative style are prevalent in this institution. The Faculty has a wide range of study programs, as it also provides a specialization in European Studies’. Carmen Voicu, 2008 graduate (in Adevărul, 24 September 2010)
  • But for this faculty, I would not have grown into the individual I am today. It helped me understand the underlying motivation of my actions and why I am the way I am.  Diana Rizoiu (in Adevărul, 22 June 2010)
  • I consider myself lucky with the faculty I graduated from in Romania – the Faculty of Philosophy of the University of Bucharest. For me it was a support in my future development. In 2006 I left for the US on a one-year scholarship feeling small and nervous. Back then, I was a third year undergraduate and I had studied philosophy and logic intensively, even some old Greek. I was absolutely shocked when I discovered among my colleagues there what they mean by a ‟major in philosophy”, especially in an interdisciplinary Liberal Arts College: 7-8 courses of philosophy over 4 years of study, and the rest from somewhat tangent areas, to each student’s liking. I calmly informed them that a Romanian Philosophy graduate takes a total of 40 courses in philosophy, each of them top-quality – and, actually, this was the solid foundation that helped my academic development in the US in 2006 and now in the UK.  To my surprise, what I learned in Romania was very useful and a consistent starting point for what I was going to study abroad. Diana Constantinescu, PhD candidate at University College London (blog.fundatiadinupatriciu.ro, July 2010)