CCIIF reia seminarul de cercetare interdisciplinară “Filosofie și Filocalie”

CCIIF reia seminarul de cercetare interdisciplinară “Filosofie și Filocalie”. Prima întâlnire se va desfășura luni, 21 octombrie, la ora 18.00 în Amf. Titu Maiorescu. Seminarul este adresat în mod particular cercetătorilor, doctoranzilor dar și masteranzilor care pot desfășura stagiile obligatorii de practică profesională în acest cadru de lucru (programele ICIF și IAFC sunt preponderent vizate cu această ocazie).

Informații suplimentare: Prof. Univ. Dr. Sabin Totu (savu.totu@filosofie.unibuc.ro) și Oana Șerban (oana.serban@filosofie.unibuc.ro).

CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE ESTETICĂ ȘI FILOSOFIA ARTEI „ION IANOȘI”, EDIȚIA A VII-A – (RE)FORMELE MODERNITĂȚII: ARTĂ ȘI SOCIETATE

Conferinta Nationala de Estetica si Filosofia Artei „Ion Ianosi” a ajuns la cea de-a VII-a editie. Tema conferintei de anul acesta: „(Re)Formele Modernității: Artă și Societate”. Evenimentul se va desfășura vineri, 17 mai, începând cu ora 9: 00, în Facultatea de Filosofie a Universității din  București.

Call for PapersProgram

De-a lungul istoriei, arta a constituit teritoriul reprezentării dimensiunilor deopotrivă reale și ideale asupra vieții. Dacă orizontul artei clasice, preponderent asociat reprezentării mimetice, este dominat de teme precum raportul dintre individ și divinitate, dintre om ca parte a societății și comunitate ca organizare rațională a cetățenilor, prelucrând diferite ipoteze metafizice sau teologice, arta modernă va recurge la mijloacele transgresiunii pentru a surprinde formele prin care reprezentarea artistică poate contribui la reformarea societății. Modernitatea artistică, specifică secolului XIX, devine intervalul epocal în care „viața imită arta”, asumată ca sursă de inspirație a cotidianului, a noii ordini sociale și valorice.

Pentru Oscar Wilde, peisajele metropolitane ale Londrei au început să apară în picturile și operele literare ale artei moderne într-un nou joc de umbre, arhitecturi și emoții care indică faptul că „până și felul în care urmărim ceața s-a schimbat din pricina artei”, că „toate acestea parcă nu existau până când arta nu le-a inventat”. Artistul se insinuează, în acest context, ca „om de lume” și ca veșnic „copil” al societății sale, după observațiile lui Baudelaire, ca observator atent al realității imediate, cucerită de neliniștea războiului și marcată de antagonismul claselor sociale. Cultura modernității va germina, plecând de aici, agenda revoluționară, în plan social, a mișcărilor artistice subsumate avangardelor. Complicitatea artei față de evoluția culturii capitaliste; apariția culturii de masă și triumful kitschului ca expresie a culturii mecanizate, industriale, seriale; teoretizarea diferențelor dintre cultura înaltă și cultura joasă prin prisma obiectelor de artă aferente trasează, simptomal, tendințele asumării misiunii sociale pe care arta o are de îndeplinit în modernitate.

Cât din stilurile de viață ale individului modern s-au pliat pe exigențele culturii industriale ridicată pe ruinele eșecului „iluminist” (Adorno, Horkheimer)? Cât din noile specii de artă emergente „epocii reproducerii mecanice” (Benjamin) satisfac cerințele „artei autentice”? Cât din trăsăturile „societății spectacolului” (Debord) ne indică manifestările unei culturi decadente? Sunt întrebări care sintetizează, de fapt, multiple răspunsuri la o interogație filosofică directoare demersului reflexiv inițiat de conferința de față: care este raportul dintre artă și societate în modernitate? Cu alte cuvinte, în ce măsură arta oferă, individului modern, instrumentele necesare pentru a reforma, radical, societatea, în direcția standardelor de viață și a valorilor morale și estetice deopotrivă, ori în sensul deschiderii, întemeierii și propagării criticii la adresa modurilor de viață și a normalizării unor conduite sau practici sociale? Maniera în care arta modernă a creat rupturi între diferite etape ale modernității privită în sens larg a făcut posibilă distingerea utopiilor și a distopiilor modernității, ori a solidarizat reformatorii societății ca revoluționari, agenți responsabili, critici angajați sau „autori” ai produselor culturale ne indică posibilitatea de a gândi lumea socială plecând de la lumile artei.

 

Provocarea celei de-a VII-a ediții a Conferinței Naționale de Estetică și Filosofia Artei „Ion Ianoși” este aceea de a investiga particularitățile moderne ale relației dintre artă și societate plecând de la temele și direcțiile sugerate mai sus. Vă invităm să răspundeți apelului nostru folosind resurse interdisciplinare pentru a explica în ce măsură arta generează, susține, destituie și reformează diferitele chipuri ale societății moderne: societatea deschisă /  închisă (Bergson; Popper), societatea de clasă (de la observațiile lui Marx la moștenirea neomarxistă), societatea birocratică (Baudrillard), societatea bazată pe cunoaștere (Habermas), societatea unidimensională (Marcuse), societatea colaborativă, relațională (Bourriaud), societatea societatea de consum (în sensul lui Warhol sau al lui Lipovetsky).

 

Conferința este organizată de CCIIF-Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice, din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București. Prin tradiție, parteneri în acest demers sunt Universitatea Națională de Arte din București și Universitatea de Muzică din București.

 

Data limită de înscriere / Deadline

Abstractele, în limita a 5-600 cuvinte, din care să rezulte tema și bibliografia propunerii de prezentare, însoţite de 5-6 cuvinte cheie, vor fi transmise la adresa de email cciif.fil.unibuc@filosofie.unibuc.ro

În cadrul propunerilor, va fi atașat CV-ul participantului, concentrat asupra lucrărilor activităților relevante din ultimii 3 ani menționând totodată și afilierea academică (în cazul masteranzilor, doctoranzilor şi cercetătorilor). Studenţii participanţi vor trimite, în perspectiva înscrierii, ataşată abstractului, o prezentare a activităţilor realizate de la începutul parcursului academic.

Deadline: 26 aprilie 2019.

 

Comunicarea rezultatelor

In urma selecției realizată de o comisie specializată (alcătuită din cadre universitare de la Facultatea de Filosofie) se vor anunța rezultatele pe data de  4 mai 2019.

Conferința se va desfășura pe data de 17 mai în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București.

 

Echipa de organizare

  • Prof. Univ. Dr. Mihaela Pop
  • Asist. Univ. Dr. Oana Șerban
  • Dr. Rodica Ivan-Hainz

 

Comitetul științific al conferinței

  • Prof. Univ. Dr. Viorel Cernica
  • Prof. Univ. Dr. Vasile Morar
  • Conf. Univ. Dr. Cristian Iftode
  • Lect. Univ. Dr. Cornel Florin Moraru
  • Lect. Univ. Dr. Raluca Nestor Oancea

Conferințele CCIIF: “Kierkegaard nu a scris nimic. O altă hermeneutică a heteronimelor”

Va așteptăm joi, 14 martie, la o nouă conferință CCIIF. Invitatul nostru este Ștefan Bârzu.

Tema conferinței: KIERKEGAARD NU A SCRIS NIMIC. O ALTĂ HERMENEUTICĂ A HETERONIMELOR.

Ne întâlnim de la ora 18.00, în sala Lucian Blaga a Facultății de Filosofie.

 

Abstract

Această lucrare are în vedere reinterpretarea hermeneuticii heteronimelor în opera lui Kierkegaard[1] prin retractarea accentelor ce privilegiază intenția autorului și solicitarea continuă a unei intenții textuale, independentă de autor. În acest sens, o reconstrucție istorică a operei kierkegaardiene constituie doar un punct preliminar necesar, dar nu și suficient, pentru a putea vorbi despre o posibilă interpretare. Drept urmare această ,,altă” hermeneutică a heteronimelor face doi pași, unul al contemporaneității contextuale (reconstrucția istorică ce ne dirijează posibilitățile interpretative) și unul al  contemporaneității metatextuale (modul în care lumea intertextuală a operei kierkegaardiene reprezintă prin sine un text). Suprapunerea acestor doi pași este, în hermeneutica heteronimelor, deschiderea interpretării. Contemporaneitatea contextuală urmează atât logica externă a posibilităților de discurs și sens a agenților contemporani și proximi lui Kierkegaard, cât și logica internă a textelor heteronimice per se. Contemporaneitatea metatextuală adresează modul în care heteronimia, ca act literar, configurează o temporalitate și o proximitate proprie ei, în cazul lui Kierkegaard, oglindind structura biblică. În fine, punerea acestor două baze în exercițiul interpretativ asupra operei lui Kierkegaard ne va redeschide posibilitatea de a vorbi, în paralel, nu (doar) despre ce ar fi putut intenționa Kierkegaard, cât și despre ce a intenționat și intenționează, de fiecare dată în momentul interpretativ, opera kierkegaardiană.

[1] Ștefan Bârzu –Hermeneutica heteronimelor în opera lui Kierkegaard, Revista de Filosofie, Tomul LXV, nr. 4, 2018

 

Conferințele CCIIF: “Empirismul ca atitudine epistemică”

Invitatul conferințelor CCIIF, găzduite săptămâna aceasta de Facultatea de Filosofie, este Daian Bica. Prelegerea sa, “Empirismul ca atitudine epistemică” va fi susținută joi, 7 martie, de la ora 18.00, în sala Lucian Blaga.
Abstractul conferinței:
Empirismul ca atitudine epistemică
Bas van Fraassen propune  în lucrarea “The Empirical Stance” o revizuire a empirismului în termenii de atitudini epistemice. Acestea din urmă constituie un mănunchi de valori, angajamente și politici epistemice diferite pe care subiecții le adoptă cu privire la lume. În primul rând, voi analiza motivațiile empirismului înțeles ca atitudine epistemică. Voi ilustra acest proiect prin exemplul personajului Antoine Roquentin din romanul ,,Greața”, pe care van Fraassen îl consideră paradigmatic pentru înțelegerea empirismului. În al doilea rând, voi argumenta că încercarea lui van Fraassen este legată în mod inextricabil de o formă de relativism care apare la nivelul acestor atitudini. Acest relativism este generat de voluntarismul epistemologic, teză care ar specifica mijloacele de selecție a acestor atitudini. Van Fraassen consideră că voluntarismul descrie canoanele raționalității umane. Obiecția a fost formulată inițial de Anjan Chakravarrty în articolul ,,Stance relativism: empiricism vs metaphysics”. Contribuția mea va consta în generalizarea acestei obiecții asupra întregului demers formulat de van Fraassen, semnalând deficiențele abordării propuse, așa cum decurg din obiecția analizată.