Târgul Caritabil de Crăciun

Facultatea de Filosofie vă invită la Târgul Caritabil de Crăciun, eveniment organizat cu scopul strângerii de fonduri care vor fi în totalitate dăruite lui Christian Boiangiu, student în anul I, a cărui mamă este bolnavă de cancer la sân în fază terminală (stadiul 4). Andra Boiangiu, mama lui Cristi, are nevoie de un tratament pentru care nu s-a aprobat metodologia de a fi eliberat (cel puțin compensat) către persoanele bolnave de cancer (medicamentul se numește TYVERB). Vom pune la dispoziție toate documentele doveditoare ale bolii de care suferă – cancer la sân, stadiul 4 terminal, metastaze osoase și cerebrale, 2 tumori – mare și medie. Din păcate în acest stadiu boala nu mai este vindecabilă, însă cu toții știm cât de distructiv este cancerul și cum se manifestă, cel puțin Mai multe detalii …

Burse de studiu pentru absolvenţi ai tuturor disciplinelor • DAAD

Acest program de burse oferă posibilitatea completării educației academice în Germania printr-un studiu aprofundat. Îşi pot depune candidatura pentru o bursă DAAD absolvenți foarte bine calificați, care, cel târziu la momentul începerii bursei, şi-au încheiat primul ciclu de studii universitare (cu o diplomă de bachelor sau cu un grad academic echivalent).

Alegeri pentru studenții reprezentați în Consiliul Facultății și în Senatul Universității

În perioada 29 octombrie- 11 noiembrie se desfășoară alegerile pentru studenții reprezentați în Consiliul Facultății și în Senatul Universității. Numărul de locuri alocate Facultății de Filosofie sunt: Senatul Universității: 1 loc Consiliul Facultății: 6 locuri Calendar: Depunere candidaturi: 29-31 octombrie 2016 Campanie: 1-4 noiembrie 2016 Alegeri: 7-11 noiembrie Tot în această perioadă au loc alegerile studenților reprezentanți de an de la fiecare ciclu de studiu. Calendarul este același. Candidaturile trebuie să conțină CV-ul  și o scrisoare de intenție și vor fi depuse electronic pe adresa: asociatiaphilos@gmail.com până pe data de 31 octombrie 2016.  În urma cererilor, perioada de depunere a candidaturilor se prelungește până pe 2 noiembrie. Aici se află metodologia de alegere a studenților reprezentanți în structurile de conducere UB.

CCIIF: stagiu de practica – 25-26 noiembrie 2016

CCIIF deschide un stagiu de practica dedicat studentilor si masteranzilor Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, prilejuit de organizarea conferintei internationale 2400Aristotle in perioada 25-26 noiembrie 2016. Studentii si masteranzii interesati sunt rugati sa transmita un email in vederea inscrierii la stagiul de practica CCIIF la adresa cciif.fil.unibuc@filosofie.unibuc.ro. Detalii stagiului de practica vor fi comunicate individual aplicantilor.

Burse DAAD pentru doctoranzi, cercetatori și cadre didactice

DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst / Serviciul German de Schimb Academic) are si anul acesta o oferta atractiva de burse pentru doctoranzi, cercetatori si cadre didactice. Am dori sa va atragem atentia indeosebi asupra urmatoarelor programe de bursa: Burse de cercetare pentru doctoranzi si tineri cercetatori – Burse de scurta durata(intre 1 – 6 luni) Burse de cercetare pentru doctoranzi si tineri cercetatori – Burse de un an(intre 7 – 10 luni) Bursele acestea sunt accesibile tuturor doctoranzilor inscrisi in sistemul romanesc. Termenele limita de aplicare sunt dupa cum urmeaza: –          15.11.2016 pentru stagii între iunie 2017 – noiembrie 2017 –          01.05.2017 pentru stagii între decembrie 2017 – mai 2018 Doctoranzii trebuie sa faca dovada unui accept de cercetare la o institutie de invatamant superior/ institut de cercetare din Germania. Contactul trebuie stabilit de candidati; DAAD nu intermediaza locuri de cercetare. Candidatii pot Mai multe detalii …