În atenția studenților bursieri în anul universitar 2017-2018

În atenția studenților bursieri în anul universitar 2017/2018

În conformitate cu Metodologia pentru acordarea burselor și altor forme de sprijin pentru studenții Universității din București, licență și masterat, Art. 9: „Bursele sociale, de merit și performanță pot fi retrase, după finalizarea primului semestru de studiu, de către Comisia de acordare a burselor la nivel de facultate și redistribuite în limita sumelor rămase disponibile”, Consiliul Facultății de Filosofie, întrunit în data de 19 decembrie 2017, a hotărât următoarele:

  1. Studenții care nu au promovat examenele în sesiunea ianuarie-februarie 2018 astfel încât să acumuleze minim 15 credite de studii nu vor mai beneficia de bursă începând cu semestrul al II-lea al anului universitar 2017-2018;
  2. Fondul de burse rămas disponibil va fi redistribuit studenților integraliști la începutul anului universitar, care au depus cerere de bursă în perioada stabilită 11 octombrie – 3 noiembrie 2017 și care îndeplinesc condițiile menționate la punctul 1 (examene promovate în sesiunea ianuarie-februarie 2018 astfel încât să acumuleze minim 15 credite de studii).