Școală de vară online: FILOSOFIE PENTRU COPII – 15-18 iunie 2020

FILOSOFIE PENTRU COPII

Școală de vară online: 15-18 iunie 2020

Având în vedere faptul că numărul de 25 de locuri a fost atins, vă anunțăm că înscrierile sunt sistate.

Pun prea multe întrebări copiii? Înseamnă că vor să cunoască. Sau că au îndoieli. Sau că așteaptă și alte răspunsuri. În atelierele de filosofie, cu ajutorul facilitatorilor, copiii încearcă să răspundă ei înșiși la întrebările care-i frământă, ascultându-se unul pe celălalt, gândind critic, creativ, grijuliu, fără teama că ar putea greși, într-o atmosferă destinsă.

Invit părinții din țară și din afară să-și înscrie copiii la Școala de vară online de filosofie pentru copii, organizată de Centrul de Formare în Filosofie din Facultatea de Filosofie a Universității din București. Odată cu închiderea școlilor, în luna martie, nu am mai organizat ateliere de filosofie pentru copii nici în școli, nici în facultate. Nu am recurs la varianta online, întrucât copiii petreceau deja prea multe ore în fața calculatorului, participând la activități curriculare.

Această școală de vară are loc în prima săptămână din vacanța de vară, între 15 și 18 iunie, cu respectarea recomandărilor de sănătate publică.

  • Toate atelierele se vor desfășura online – se va folosi aplicația Zoom.
  • În fiecare zi, începând cu ora 10, sunt programate două ateliere de câte 40 de minute, unul de filosofie pentru copii și unul recreativ.
  • Se va vorbi în limba română.
  • Nu se percepe taxă de participare.
  • Sunt numai 25 de locuri și numai pentru elevi din clasele a III-a și a IV-a.

Facilitatorii atelierelor de filosofie pentru copii sunt, în majoritate, profesori și studenți de la Facultatea de Filosofie. Cu toții prețuim întrebările, curiozitatea și mirarea copiilor. Poate că, odată cu venirea toamnei, vom ajunge în școli și vom filosofa cu copiii față în fată. Sau vor veni copiii la Facultatea de Filosofie…

Lector univ. dr. Marin Bălan
Director al Centrului de Formare în Filosofie
Facultatea de Filosofie a Universității din București

PROGRAM

A. Ateliere de filosofie pentru copii
  • Sunt prea curios?

E chiar așa de rău că suntem curioși? O fi bună la ceva curiozitatea? Intrând într-un vechi magazin de curiozități, un copil ar fi descoperit o poveste despre el însuși. N-ar fi interesant să facem și noi un exercițiu de imaginație privind curiozitatea? Am putea să vorbim despre propriile noastre curiozități. Și am putea să ne întrebăm: Ce este curiozitatea?

Alexandra Oprea
Școala Doctorală
Facultatea de Filosofie a Universității din București

  • Avem nevoie de reguli?

V-ați gândit vreodată cum ar fi să puteți deveni invizibili? Cândva, tare demult, un păstor ar fi dobândit această putere cu ajutorul unui inel magic. Nu-i așa că ar fi distractiv să-i poți vedea pe ceilalți, dar nu și ei pe tine? Dacă și voi ați deveni invizibili, ar mai conta regulile pe care le-ați respectat înainte?

Anca Purcari
Master: Istoria și Circulația Ideilor Filosofice
Facultatea de Filosofie a Universității din București
Profesor la Școala Gimnazială Nr. 279,
Colegiul Național „Grigore Moisil”

  • Pot să fiu perfect?

Cum ar fi dacă tot ce ai face ar fi perfect? Să nu greșești niciodată, să nu întârzii deloc, să câștigi de fiecare dată sau să ții minte absolut tot? Odată, un olar ar fi ajuns să regrete amarnic faptul că și-a dorit ca oalele pe care le făcea să fie perfecte. Oare de ce? Nu există lucruri perfecte? Ce înseamnă să fii perfect?

Ileana Dascălu
Lector univ. dr. la Facultatea de Filosofie
Universitatea din București

  • De ce trebuie să facem bine?

Un rege vrea să ofere o recompensă pentru o faptă bună, dar este în mare încurcătură pentru că nu știe care dintre cele două persoane implicate ar merita-o mai mult. Ați putea să-l ajutați pe rege? Cum ar trebui să gândească regele? Să considere drept bine ceea ce e util pentru noi și pentru ceilalți sau ceea ce este pur și simplu bine?

Marin Bălan
Lector univ. dr. la Facultatea de Filosofie
Universitatea din București

B. Ateliere recreative
  • Atelier de creație florală Ikebana

Ikebana este arta de a face florile să trăiască în apă. Desigur, sunteți nerăbdători să realizați un aranjament floral Ikebana. De aceea, vom învăța câteva reguli. Cel mai important este ca într-un astfel de aranjament să se regăsească cele trei elemente: cerul, omul și pământul.

Materiale necesare pentru atelier:

–     burete special, ca suport pentru flori (se procură de la Piața de flori „George Coșbuc”, Calea Rahovei 169, București)

–     un vas pentru aranjament (nu trebuie să se vadă buretele după terminarea aranjamentului)

–     o foarfecă pentru tăierea florilor

–     flori

–     frunze

–     crenguțe

Eugenia Niță
inginer dr. la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București

  • Atelier de euritmie: Cuvântul, culoarea și sunetul – punți între mine și lume

Ce-ai face tu în lumea-n care oamenii cântă culori? Ce-ai spune dacă și copacii ar cânta? Ai prins vreodată un cuvânt în zbor? Haide cu mine-n joc și vei afla!

Ilinca-Cristiana Lupu
Master: Istoria și Circulația Ideilor Filosofice
Facultatea de Filosofie a Universității din București

  •  Atelier de mișcare pentru corp, minte și spirit

Cum să-ți controlezi emoțiile, cum să comunici mai bine, cum să-ți depășești temerile, cum să devii mai tolerant? Toate acestea au o strânsă legătură cu felul în care te miști sau cum respiri. Mișcarea fizică este importantă nu doar pentru corp, ci și pentru minte și spirit. În cadrul acestui atelier, vom face câteva exerciții fizice pe care, apoi, le puteți repeta, în casă, în curte sau în parc.

Echipament sportiv necesar:

– tricou

– pantaloni scurți

Răzvan Liviu Petre
Conferențiar univ. dr. la UNEFS București
Student la Facultatea de Filosofie a Universității din București

  • Atelier de teatru, dicție și dezvoltare personală

Ai o pasiune pentru teatru? Îți place să experimentezi noi roluri? Cred că ți-ar prinde bine câteva exerciții de dicție, improvizație, imaginație și memorie. Te vor ajuta să te exprimi mai clar și să-ți pui în valoare talentul. Poți deveni mai spontan și mai creativ, mai dinamic și mai curios.

Denisa Vintilă
Studentă la Facultatea de Filosofie a Universității din București
Membră în trupa de teatru Chaplin

Precizări

De ce este necesar ca microfonul și camera video să rămâne permanent deschise în cadrul unui atelier de filosofie pentru copii online?

  • Într-un atelier de filosofie pentru copii față în față, se stă în cerc, astfel încât fiecare participant să vadă pe ceilalți. Facilitatorul însuși, încetând să mai fie profesor în fața clasei cu elevi așezați pe rânduri, devine membru al cercului și, prin urmare, nu mai transmite cunoștințe, nu mai dictează sarcini, nu mai este un pol de putere. El nu mai vorbește aproape tot timpul, ci mai degrabă ascultă cu atenție ceea ce spun copiii.
  • Într-un atelier de filosofie pentru copii online, nu se mai stă în cerc, dar fiecare participant are posibilitatea să privească pe ecran spre cel ce vorbește sau spre cei ce îl ascultă. De aceea, microfonul și camera video trebuie să rămână permanent deschise.
  • În plus, atât atelierele de filosofie pentru copii, cât și cele recreative includ gesturi, mișcări, desene, construcții etc.

Ce rol are bagheta?

  • În cadrul atelierelor de filosofie pentru copii față în față, o baghetă pentru vorbit (jucând rolul unui microfon) trece de la un copil la altul, drumul pe care îl urmează fiind în sensul acelor de ceasornic sau al soarelui. Cine are bagheta în mână vorbește și este ascultat; nimeni nu vorbește fără a avea bagheta în mână.
  • În cadrul atelierelor de filosofie pentru copii online, când cineva dorește să ia cuvântul, inclusiv facilitatorul, va pune în fața camerei video bagheta sa.
  • Această baghetă poate fi confecționată de către copii, cu ajutorul părinților, dintr-un sul de carton de pe care s-a îndepărtat, de exemplu, folia alimentară sau hârtia de copt. Poate fi colorată, tapetată, împodobită etc., după imaginația fiecăruia. Bagheta va fi ținută în poziție verticală de către cel ce vorbește și atâta timp cât va fi în această poziție, ceilalți îl vor asculta.

Cine se poate înscrie?

  • Numărul de locuri: 25.
  • Doar elevi din clasele a III-a și a IV-a (în actualul an școlar 2019/20).
  • Elevi din orice localitate, atât din țară, cât și din străinătate (cu condiția cunoașterii limbii române).
  • Fără taxă de participare.

Cum se completează Formularul de înscriere?

  • Formularul de înscriere este completat de către părinte / tutore legal.
  • Formularul de înscriere conține date personale ale copilului care va participa la Școala de vară, ale părintelui / tutorelui care face înscrierea și ale cadrului didactic de la unitatea școlară unde învață copilul.
  • Completarea Formularului se face prin scriere la calculator. Nu se vor lua în considerare formularele completate cu scris de mână.

Cum se fac înscrierile?

  • Înscrierile se fac online: un părinte / tutore legal va trimite Formularul de înscriere completat prin email, ca document atașat, către persoana de contact.
  • Organizatorii vor trimite răspunsul de acceptare sau de respingere către părinte / tutore legal prin email, în termen de o zi de la data primirii formularului de înscriere.
  • Ocuparea locurilor se va face în ordinea primirii solicitărilor de înscriere.
  • Nu se admit contestații.

Când se fac înscrierile?

  • Perioada de înscriere: 8-12 iunie 2020.
  • Dacă rămân locuri disponibile la data de 12 iunie, perioada de înscrieri se va prelungi cu cel mult două zile.
  • Dacă cele 25 de locuri vor fi ocupate mai devreme de 12 iunie, înscrierea se va sista. Automat, solicitările trimise după sistarea înscrierilor nu vor mai fi luate în considerare.

Precizări privind confidențialitea datelor personale

  • Datele personale solicitate vor fi folosite numai în scopul organizării Școlii de vară din acest an și nu vor fi transmise unor terți. Pentru a proteja datele personale, pe site-ul facultății nu se va posta nicio listă cu numele copiilor înscriși; nu vor apărea nici numele cadrelor didactice, nici numele părinților.
  • Considerăm că toate persoanele implicate (copii, cadre didactice și părinți / tutori) ne permit să folosim datele de contact puse la dispoziție (email, telefon) în vederea furnizării de informații utile privind Școala de vară online din 15-18 iunie 2020.
  • Discuțiile din atelierele de filosofie pentru copii vor fi înregistrate, dar numai pentru ca unele fragmente să poată fi folosite în cercetarea științifică. Nicio înregistrare nu va deveni publică și nimeni nu o va putea folosi integral sau parțial în alte scopuri decât cercetarea științifică. Atât numele copilului, cât și alte elemente de identificare vor fi eliminate la transcriere – astfel, dacă într-un articol științific se va reda un fragment de dialog dintr-un atelier, în loc de Andra Popescu, să zicem, va apărea „Copilul 3”. În formularul de înscriere, părinților / tutorilor legali li se cere acordul în acest sens, prin bifarea căsuței DA. Pentru cei care refuză să-și dea acordul privind înregistrarea discuțiilor, vom încerca să organiza un atelier de filosofie fără înregistrarea discuțiilor, la altă dată.

Părinții / tutorii legali sunt rugați

  • Să nu modifice programul copiilor, după efectuarea înscrierilor, astfel încât aceștia să nu mai poată participa la activitățile școlii de vară.
  • Să asigure condițiile tehnice necesare desfășurării activităților online, în primul rând, calculator / laptop / tabletă și internet.
  • Să permită ca, în timpul atelierelor online ale școlii de vară, atât microfonul, cât și camera video să rămâne permanent deschise.
  • Să asigure materialele necesare desfășurării unor ateliere speciale, cum este cel de creație florală Ikebana.
  • Să asigure hârtie și instrumente de scris, creioane colorate pentru fiecare atelier.
  • Să ajute copiii la confecționarea baghetei pentru vorbit.
  • Să supravegheze copiii în timpul desfășurării atelierelor.

Alte precizări

  • Această Școală de vară nu beneficiază de niciun fel de finanțare.
  • Diplomele de participare vor fi decernate copiilor prezenți la toate atelierele programate. Vor fi trimise prin email ca document atașat.
  • Orarul școlii de vară va fi trimis prin email participanților.

Comitetul de organizare
Lector univ. dr. Marin Bălan (coordonator)
Lector univ. dr. Ileana Dascălu
Drd. Alexandra Oprea

Persoană de contact
Alexandra Oprea
email: alexaoprea9@gmail.com

Ziua Mondială a Filosofiei

Abia în 2002 a introdus UNESCO în calendarul aniversărilor Ziua Mondială a Filosofiei. Întârzierea s-a datorat, poate, faptului că am fost preocupați, cu toții, mai degrabă să aplicăm și să dezvoltăm principii și valori precum democrația, drepturile omului, justiția sau egalitatea decât să examinăm bazelor lor conceptuale.

Ziua Mondială a Filosofiei e un prilej să onorăm mirarea, întrebarea, critica, dialogul, gândul, analiza, cercetarea și toate încercările filosofice cu privire la provocările din școală sau din lume, din știință sau religie, de acum sau din totdeauna.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Filosofiei, Centrul de Formare în Filosofie din Facultatea de Filosofie a Universității din București organizează două întâlniri cu elevii:

  • Chiar în ziua de joi, 15 noiembrie, de la ora 10 la ora 11, elevii din clasa I C („Clasa Micilor Campioni”), profesor Georgeta Șerban, de la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din București vor filosofa cu Broscoi și Brotac, într-un atelier de Filosofie pentru copii animat de Marin Bălan.
  • Iar vineri, 16 noiembrie, la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, va avea loc o PHILO-CAFE. Elevii din Cercul de filosofie condus de doamna profesoară Crina-Cecilia Savu se vor întâlni cu studenți de la Facultatea de Filosofie, unii dintre ei „vianiști”, și vor dialoga, timp de două ore, după o metodă propusă de lector univ. dr. Marin Bălan.

CUM GÂNDIM PRIN DISTOPIE? CAZUL EGALITĂȚII (workshop, elevi de 11-14 ani)

CUM GÂNDIM PRIN DISTOPIE? CAZUL EGALITĂȚII

(workshop, elevi de 11-14 ani)

Vineri, 19 iunie, ora 10

 

Spre deosebire de utopie, care imaginează ceva perfect, distopia conține un mesaj de avertizare împotriva formelor de totalitarism, prezentând o societate dominată de disperare, în care cetățenii trăiesc sub opresiune, violență, supraveghere continuă. Cea mai cunoscută distopie este romanul 1984 al lui George Orwell.

Elevii vor urmări un scurt film realizat după povestirea „Harrison Bergeron” de Kurt Vonnegut; apoi, vor discuta  despre egalitate și egalitatea totală. Într-o stare de egalitate totală este impusă uniformitatea în dauna individualității și a diferenței; oamenii devin toți la fel; niciunul nu este mai frumos, mai rapid sau mai inteligent decât celălalt. Tânărul Harrison Bergeron ilustrează natură rebelă a omului, el sfidând ordinea impusă.

Moderator: lector univ. dr. Marin Bălan (director al Centrului de Formare în Filosofie).

Locație: Facultatea de Filosofie

 

Organizator:

  • Universitatea Copiilor

Parteneri:

  • Facultatea de Filosofie
  • Centrul de Formare în Filosofie

 

Despre Universitatea Copiilor:

http://unico.org.ro/

 

Persoană de contact:

Doina Lăcătuș

T: (004) 0740131114

E-mail​: universitatea.copiilor@gmail.com

CE ESTE O DILEMĂ MORALĂ? – atelier de Filosofie pentru copii, 8-10 ani

UNIVERSITATEA COPIILOR LA FACULTATEA DE FILOSOFIE

Marți, 22 iunie, ora 10

 

CE ESTE O DILEMĂ MORALĂ?

(atelier de Filosofie pentru copii, 8-10 ani)

De multe ori suntem în situația să facem ce putem, iar nu ceea ce ar trebui. Astfel, apare, pentru noi, un conflict de obligații, numit dilemă morală: o situație-problemă în care ne confruntăm cu o alegere inevitabilă, dar și un conflict de obligații.

Un adolescent dintr-un trib african de războinici, potrivit unui rit de inițiere, trebuia să ucidă un leu pentru a deveni adult. Dar el întâlnește un leu rănit care îi pune în față o dilemă:

„Ori mă omori, fără glorie, și vei deveni războinic, ori mă lași în viață, și vei fi alungat din tribul tău”.

Ce ar trebui să facă adolescentul? Dar noi, dacă am fi în locul lui?

Un dialog despre despre curaj, regula grupului, violență și non-violență etc.

 

Moderator: lector univ. dr. Marin Bălan (director al Centrului de Formare în Filosofie).

Locație: Facultatea de Filosofie

 

Organizator:

  • Universitatea Copiilor

Parteneri:

  • Facultatea de Filosofie
  • Centrul de Formare în Filosofie

Despre Universitatea Copiilor:

http://unico.org.ro/

Persoană de contact:

Doina Lăcătuș

T: (004) 0740131114

E-mail​: universitatea.copiilor@gmail.com

ATELIER DE FILOSOFIE PENTRU COPII DE ZIUA COPIILOR LA FACULTATEA DE FILOSOFIE

Ați stat vreodată de vorbă cu un filosof? Nu vă pripiți să răspundeți cu „nu”. Dacă aveți copii care merg la școală sau la grădiniță, deja ați făcut-o. Trebuie numai să vă aduceți aminte de acele întrebări care v-au întrerupt lucrul, mersul, tihna.

Dragi părinți și bunici, ce-ar fi să aduceți copiii la Facultatea de Filosofie chiar de Ziua Copiilor? Vineri, 1 iunie, facultatea noastră organizează un atelier de Filosofie pentru copii. După atelier, dacă vremea va fi prietenoasă, copiii vor desena pe asfaltul din parcarea facultății. La sfârșit, copiii vor primi diploma de „copil-filosof”.

Grăbiți-vă să înscrieți copiii! Nu sunt decât 15 locuri.

Moderator: lector univ. dr. Marin Bălan (director al Centrului de Formare în Filosofie).

Animator: Alexandra Ziscovici (studentă, anul III Licență, Facultatea de Filosofie).

 

Cine poate fi înscris? Cum şi când se fac înscrierile?

■  Atelierele sunt organizate pentru copii de 5 până la 8 ani, înscriși la grădiniță sau la școală.

■  Data limită pentru înscrieri: 23 mai.

■  Numărul de locuri: 15. În momentul în care sunt ocupate cele 15 locuri, înscrierile se sistează, iar pe site-ul facultății (și pe Facebook), va fi postată Lista copiilor admiși. Dacă nu se completează cel puțin 10 locuri, atelierul nu se mai organizează.

■  Ocuparea locurilor se face în ordinea înscrierilor. Răspunsul de acceptare sau de respingere va fi dat prin email chiar în ziua primirii cererii de înscriere.

■  Înscrierile se fac de către părinți, printr-un email (mb.filosofie@gmail.com), în care se vor menționa:

  1. a) numele și prenumele copilului;
  2. b) numele și prenumele unuia dintre părinți;
  3. c) vârsta copilului;
  4. d) grădinița ori școala la care este înscris copilul;
  5. e) numele și prenumele educatoarei sau învățătoarei.

 

Programul zilei de 1 IUNIE

■ 10.00 – 10.15:   Pregătirea pentru atelier

■ 10.15 – 11.00:   Atelier de Filosofie pentru copii

■ 11.00 – 11.45:   Desene pe asfaltul din parcarea facultății

■ 11.45 – 12.00:   Acordarea diplomei de „copil-filosof”

 

Locul de desfăşurare

■   Facultatea de Filosofie

Sala „Tudor Vianu” (sala este dotată cu aer condiționat)

■   Adresa: Spl. Independenţei, nr. 204

 

Mijloace de transport până la sediul Facultăţii de Filosofie

■  metrou – staţia Grozăveşti

■  tramvai – staţia Podul Grozăveşti: 1 (10), 11, 35

■  autobuz

– staţia Podul Grozăveşti: 105

– staţia Facultatea de Filosofie: 601

– staţia Pod Cotroceni: 123

– staţia Spitalul Universitar: 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368, 668

■  troleibuz – staţia Pod Cotroceni: 62, 93, 96

 

Precizări

■   Evenimentul nu beneficiază de niciun fel de finanțare. Ca urmare, organizatorii nu preiau niciun fel de costuri ale participanților, nu asigură apă și nu oferă cadouri. Nu se percepe însă niciun fel de taxă de participare.

■   Îi rugăm pe părinți să aducă perne de scaun, pe care copiii se vor așeza în timpul atelierului, și cretă colorată, pentru desenat pe asfalt.

■   Sponsorii sunt bineveniți.

Pentru o eventuală sponsorizare, va fi contactat directorul Centrului de Formare în Filosofie, lector, univ. dr. Marin Bălan (mb.filosofie@gmail.com)

 

Program asigurat de:

lector univ. dr. Marin Bălan,

director al Centrului de Formare în Filosofie