Prezentarea granturilor de cercetare și burse doctorale acordate de ICUB, la UB

Joi, 5 martie, Facultatea de Litere a Universității din București, în colaborare cu Institutul de Cercetare al UB organizează o întâlnire în cadrul căreia va fi prezentată noua ofertă de granturi de cercetare și burse doctorale acordate de ICUB membrilor comunității academice, cercetători doctorali și cadre didactice universitare. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11:00, în Sala de Consiliu a Facultății de Litere (Str. Edgar Quinet, nr. 5-7).

La întâlnire vor participa conf. univ. dr. Dana Jalobeanu, Director al Secțiunii de Științe Umane ICUB, dr. Mihnea Dobre, coordonator academic al Secțiunii de Științe Umane ICUB, precum și doi bursieri postdoctorali ICUB, Mihai Ometiță și Andrei Ionescu.

ICUB – Institutul de Cercetare al Universității din București reprezintă o instituție de cercetare înființată la nivelul Universității din București. Misiunea sa este să promoveze excelența în cercetare și să încurajeze colaborările cu instituții și cercetători din străinătate. ICUB găzduiește evenimente internaționale: seminare, conferințe, workshop-uri.

Institutul este organizat în patru secțiuni, acoperind următoarele domenii fundamentale: Științele Vieții, Mediului și ale Pământului, Științe Exacte, Științe Umaniste, Științe Sociale. ICUB desfășoară programe de burse în toate domeniile menționate, oferind programe de finanțare atât pentru tineri cercetători (cercetare postdoctorală), cât și pentru cercetători cu experiență (programul de profesori invitați).

Sursa: https://unibuc.ro/prezentarea-granturilor-de-cercetare-si-burse-doctorale-acordate-de-icub-la-ub/