Am prelungit înscrierile | UBtalks – tu vii cu proiectele, noi cu premiile

Organizată de Universitatea din București și ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, competiția UB Talks continuă și anul acesta premierea proiectelor de 10 din sesiune. Îndrăznește să câștigi cu proiectul tău! Porțile competiției s-au deschis pentru studenții, masteranzii și doctoranzii UB.

Pentru că vrem ca cele mai bune #proiectede10 să ajungă în finala UBtalks, am prelungit deadline-ul înscrierii până pe 8 martie 2020, iar adresa unde puteți înscrie proiectele de 10 este ubtalks@unibuc.ro.

Trebuie doar să propuneți, în 5-6 rânduri, o temă care să stârnească atât interesul, cât și curiozitatea publicului, pe baza căreia să susțineți un discurs cu durata de 10 minute în etapa finală. Puteți aplica individual, dar și în echipe de 2-3 persoane.

Juriul va fi format din profesori ai Universității din București, manageri și specialiști în comunicare.

Dacă veți fi selectați, veți participa la prima etapă a programului, ce constă într-o sesiune de pregătire, în cadrul căreia cadre didactice ale Universității din București și experți în comunicare vă vor consilia în vederea elaborării prezentărilor finale, vă vor ajuta să puneți bazele unor noi strategii de a vă vinde ideile și vă vor învăța să vă perfecționați tehnicile de vorbire în public. La finalul sesiunii de pregătire, coordonatorii vor decide finaliștii celei de-a VIII-a ediții a UB Talks. Sesiunea de pregătire va avea loc joi, 19 martie 2020.

În a doua etapă a competiției va avea loc sesiunea de prezentări (finala) în fața juriului și audienței. Prezentarea trebuie să fie atractivă și comprehensibilă pentru un public din afara domeniului de specializare, bine documentată, originală, relevantă, creativă și solid argumentată. Poate fi însoțită, dacă e cazul, de materiale foto, video sau audio. Finala evenimentului va avea loc joi, 26 martie 2020.

Pe lângă experiența cunoașterii unor grupuri de studenți și cunoștințele din cadrul workshop-urilor, puteți câștiga diferite premii oferite de sponsorii noștri, dar și un loc la Școala de Creativitate organizată de Universitatea din București la Cumpătu, Sinaia în luna iulie.

Mai jos sunt câteva idei pe baza cărora vă puteți construi prezentarea. Bineînțeles, acestea variază în funcție de domeniul vostru de specializare.

– Puteți să descrieți și să expliați o teorie științifică într-o manieră interesantă;

– Puteți să faceți legătura între teorii din specializarea voastre și teme sau problematici care țin de lumea contemporană;

– Puteți să vorbești despre nașterea unei teorii sau invenții sau despre evenimente care au marcat istoria disciplinei voastre;

– Puteți să prezentați o idee sau o teorie proprie, cu condiția ca aceasta să fie bine argumentată;

– Puteți să prezentați un studiu de caz care vi se pare interesant;

– Puteți să produceți sau să reproduceți un experiment științific, în cadrul căruia să implicați publicul (cu condiția ca acest lucru să respecte normele etice și de siguranță ale desfășurării experimentelor);

– Puteți să transmiteți publicului o aptitudine, să-l învățați să facă un anumit lucru (un atelier de tip „cum să…”).

Mai multe detalii despre competiția UB Talks pot fi solicitate la adresa de e-mail ubtalks@unibuc.ro, pe pagina de Facebook UB Talks, precum și pe Instagram.

Sursa: www.unibuc.ro