Ziua Internațională a Filosofiei: De ce punem întrebări?

De ce punem întrebări?Program

În fiecare an, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, sărbătorim Ziua Internațională a Filosofiei. Ne întâlnim cu copii și tineri.

Anul acesta aducem un omagiu întrebărilor. Copilul descoperă lumea prin întrebări. Capacitatea de a pune întrebări este primul beneficiu al celor ce studiază filosofia.

Dimineața zilei de 21 noiembrie este consacrată atelierelor de filosofie pentru copii. Elevi de clasa a III-a din două școli bucureștene vor filosofa pentru prima oară. Dar acesta nu va fi decât un început. Ei vor continua să facă filosofie cu profesoarele lor care participă în prezent la cursul de formare continuă și dezvoltare profesională „Introducere în teoria și practica filosofiei pentru copii”, organizat de Facultatea de Filosofie.

Seara este programată o Philo-Cafe la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, unde studenții filosofi înscriși la modulul psiho-pedagogic desfășoară practica pedagogică. Este al doilea an consecutiv când aniversăm Ziua Internațională a Filosofiei împreună cu elevii din „Tudor Vianu”.

 

Programul zilei de 21 noiembrie

9.00-9.50

Atelier P4C: „Prizonierul fericit” (experiment de gândire), la clasa a III-a E, profesor Anișoara Adam, Școala Gimnazială „Pia Brătianu”. Stimul: „The Happy Prisoner” (Peter Worley, The If Machine), adaptare a experimentului de gândire expus de John Locke în Eseu asupra intelectului omenesc. Facilitator: lector univ. dr. Marin Bălan

10.00-10.50

Atelier P4C: „Păianjenul” (experiment de gândire), la clasa a III-a A, profesor Cristina Frone, Școala Gimnazială „Pia Brătianu”. Stimul: povestirea „Be Nice to Spiders”, de Margaret Bloy Graham. Facilitator: lector univ. dr. Marin Bălan

12.00-12.50

Atelier P4C: „Corabia lui Tezeu” (experiment de gândire), la clasa a III-a B, profesor Gabriela Topoleanu, Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”. Stimul: povestirea „Corabia lui Tezeu” („The Ship of Theseus”, Peter Worley, The If Machine), adaptare după Plutarh și Hobbes. Facilitator: lector univ. dr. Marin Bălan

18.30-20.00

PHILO-CAFE: „De ce punem întrebări?”, clasele a XII-a, a IX-a  și Cercul de Filosofie, profesor dr. Crina-Cecilia Savu, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”. Elevii, împărțiți în echipe, vor reflecta asupra unor texte filosofice și vor formula întrebări. Cea mai interesantă întrebare filosofică, aleasă prin vot, va constitui punctul de plecare al dialogului. Facilitator: lector univ. dr. Marin Bălan

 

Organizatori:

Evenimentul este organizat de Facultatea de Filosofie a Universității din București, prin Centrul de Formare în Filosofie, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Pia Brătianu”, Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”.

Locații:

  • Școala Gimnazială „Pia Brătianu”, strada Petöfi Sándor 14-16, București
  • Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”, strada Tudor Arghezi 46-50, București
  • Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, strada Arhitect Ion Mincu 10, București

Precizări:

Evenimentul nu beneficiază de niciun fel de finanțare.

Toate cheltuielile legate de acest eveniment sunt suportate de cadrele didactice implicate.