Conferința “LE PATRIMOINE CULTUREL CORSE”

În perioada 4-9 martie 2018, Universitatea din București va fi gazda unei vizite desfășurate de 3 cadre didactice și 23 de studenți din cadrul Universitatății „Pasquale Paoli” din Corsica.

Vizita se va desfășura la Facultatea de Filosofie în contextul colaborării Catedrei UNESCO pentru Schimburi Interculturale și Interreligioase, în cadrul Programului Erasmus+ cu l’unité de formation et de recherche Lettres, Langues, Arts, Sciences Humaines et Sociales de la Universitatea „Pasquale Paoli” din Corsica.

Scopul principal al întâlnirii didactice îl reprezintă întărirea parteneriatului Erasmus pe care Universitatea din București îl are cu Universitatea Pasquale Paoli din Corsica, dar și dezvoltarea de noi proiecte academice și culturale comune.

Cu acest prilej, studenții programului de master Information et Communication organizat de Facultatea de Litere, Limbi, Arte, Științe Umane și Sociale din cadrul Universitatății „Pasquale Paoli” din Corsica, vor susține conferința „Le patrimoine culturel Corse”.

  • Prima parte a conferinței se va desfășura la Facultatea de Filosofie în data de 6 martie 2018 și va avea ca temă „Comment le Patrimoine Culturel Corse a-t-il été mis en valeur ?”. În cadrul acesteia vor fi prezentate elemente caracteristice ale patrimoniului imaterial, material, natural și arhitectural al Insulei Corsica.
  • Partea a doua se va desfășura în sala „Constantin Stoicescu” a Facultății de Drept și va fi axată, pe de o parte, pe prezentarea Insulei Corsica, iar pe de altă parte, pe prezentarea Universitatății Pasquale Paoli din Corsica, a Departamentului Sciences de l’Information et de la Communication și a Médiathèque Culturelle de la Corse et des Corses.

Mai multe informații cu privire la temele abordate în cadrul conferinței „Le patrimoine culturel Corse” pot fi accesate aici.

În cadrul aceluiași program există parteneriate Erasmus+ și cu Facultatea de Drept, Facultatea de Istorie și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Acordul Erasmus+ încheiat între Universitatea din București și Universitatea „Pasquale Paoli” din Corsica este activ din anul universitar 2014-2015, răstimp în care mai mulți studenți și profesori de la ambele universități au beneficiat de suportul Uniunii Europene pentru mobilități academice.