Facultatea de Filosofie, în colaborare cu Centrul de Dialog şi Cercetare în Teologie, Filosofie şi Ştiinţă din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, vă invită la conferința Profesorului Dan Căutiș pe tema “Biserica si Știința: un Conflict al Metafizicilor din Evul Mediu până in Prezent”.
Conferința va avea loc marți, 23 mai 2017, începând cu ora 18.00 în amfiteatrul Mircea Florian.
Stiința modernă (care a devenit încununată de succes mai târziu) a luat naștere în evul mediu în Europa de vest care (în acele timpuri) era cu mult mai puțin dezvoltată în comparație cu China sau cu califatul Abbasid al arabilor; este important să întelegem …de ce acolo? și …de ce atunci?
O analiză a evenimentelor istorice demonstreaza falsitatea mitului care afirmă că evul mediu a fost o perioada de stagnare si de lipsă a progresului științific; dimpotriva, a fost un timp al unor progrese semnificative incluzând nașterea metodei științifice, care a pavat drumul către revoluția științifică din secolul al saptesprezecelea; în mare măsură, aceste progrese s-au datorat Bisericii Catolice care nu numai că nu a fost opusă științei, dar actualmente a încurajat-o și a fost un sponsor esențial (financiar si educațional) prin crearea universitaților și prin plasarea științei în planul de studii.
Un rol esențial în dezvoltarea științei (cunscută atunci ca “filozofie naturală”) a avut elaborarea de catre scolastici și în particular de către Toma d’Aquino a unui cadru metafizic cu mai multă putere explicativă decât metafizica patristică creștină al Sfântului Augustin.
Această metafizică a integrat într-un mod magistral hylo- morphismul lui Aristotel cu teologia creștină (devenind asfel cunoscută ca metafizica Aristotelică-Tomistă) care a accentuat atât rolul rațiunii ca un complement al revelației cât și conceptul unui Dumnezeu ce a creat un univers comprehensibil si ordonat pe baza unor legi naturale, furnizand astel un impuls puternic intellectual pentru oameni de a cerceta natura (“a ieși în lume și a descoperi legile Domnului”).
Știința nouă astfel creată a obținut succese remarcabile în timpul revoluției științifice prin descoperirile lui Descartes, Galileo Galilei, Kepler si Newton dar acest marș încununat de success a fost însoțit de validarea (directă sau indirectă) a unei noi metafizici mecanistică și materialistă care eventual a fost adoptată de către majoritatea oamenilor de știință contemporani.
Opoziția și conflictul dintre metafizica Aristotelică-Tomistă (adoptată eventual ca doctrină de către Biserică) și metafizica Galileana-Newtoniană a fost folosită ca fond pentru atitudini anti-Biserca, anti-clericale si ca fundal pentru conflictul dintre Biserică și știință dealungul multor secole; în diferite alte instanțieri acest conflict continuă și în ziua de azi.
Așa cum prelegerea va evidenția, conflictul dintre aceste metafizici reprezintă baza reala a controverselor si dezbaterilor contemporane în foarte multe aspecte fundamentale ale gândirii noastre legată de materie si viață.