Conferința “Biserica și Știința: un Conflict al Metafizicilor din Evul Mediu până in Prezent”

Stiința modernă (care a devenit încununată de succes mai târziu) a luat naștere în evul mediu în Europa de vest care (în acele timpuri) era cu mult mai puțin dezvoltată în comparație cu China sau cu califatul Abbasid al arabilor; este important să întelegem …de ce acolo? și …de ce atunci?

O analiză a evenimentelor istorice demonstreaza falsitatea mitului care afirmă că evul mediu a fost o perioada de stagnare si de lipsă a progresului științific; dimpotriva, a fost un timp al unor progrese semnificative incluzând nașterea metodei științifice, care a pavat drumul către revoluția științifică din secolul al saptesprezecelea; în mare măsură, aceste progrese s-au datorat Bisericii Catolice care nu numai că nu a fost opusă științei, dar actualmente a încurajat-o și a fost un sponsor esențial (financiar si educațional) prin crearea universitaților și prin plasarea științei în planul de studii.

Un rol esențial în dezvoltarea științei (cunscută atunci ca “filozofie naturală”) a avut elaborarea de catre scolastici și în particular de către Toma d’Aquino a unui cadru metafizic cu mai multă putere explicativă decât metafizica patristică creștină al Sfântului Augustin.

Această metafizică a integrat într-un mod magistral hylo- morphismul lui Aristotel cu teologia creștină (devenind asfel cunoscută ca metafizica Aristotelică-Tomistă) care a accentuat atât rolul rațiunii ca un complement al revelației cât și conceptul unui Dumnezeu ce a creat un univers comprehensibil si ordonat pe baza unor legi naturale, furnizand astel un impuls puternic intellectual pentru oameni de a cerceta natura (“a ieși în lume și a descoperi legile Domnului”).

Știința nouă astfel creată a obținut succese remarcabile în timpul revoluției științifice prin descoperirile lui Descartes, Galileo Galilei, Kepler si Newton dar acest marș încununat de success a fost însoțit de validarea (directă sau indirectă) a unei noi metafizici mecanistică și materialistă care eventual a fost adoptată de către majoritatea oamenilor de știință contemporani.

Opoziția și conflictul dintre metafizica Aristotelică-Tomistă (adoptată eventual ca doctrină de către Biserică) și metafizica Galileana-Newtoniană a fost folosită ca fond pentru atitudini anti-Biserca, anti-clericale si ca fundal pentru conflictul dintre Biserică și știință dealungul multor secole; în diferite alte instanțieri acest conflict continuă și în ziua de azi.

Așa cum prelegerea va evidenția, conflictul dintre aceste metafizici reprezintă baza reala a controverselor si dezbaterilor contemporane în foarte multe aspecte fundamentale ale gândirii noastre legată de materie si viață.