CFP: CONFERINȚA NAȚIONALĂ “NATURĂ. CULTURĂ. LOCUIRE”

CONFERINȚA NAȚIONALĂ

NATURĂ. CULTURĂ. LOCUIRE

(Conferință organizată în cadrul proiectului D PLATFORM – Instrument cultural și portal interdisciplinar dedicat arealului dunărean, COD: PN-II-RU-TE-2014-4-2601)

București, 18 MAI 2016

 

CALL FOR PAPERS

Tema raportului dintre natură și cultură deschide, în gândirea contemporană, noi problematizări ale tehnologiei și rolului său în modelarea discursului și practicilor artistice ale secolului XX. Trecând în plan  secundar accepţiunea tradiţională a naturii ca physis, origine a tuturor lucrurilor, tehnologia, sub imperiul modern al industrializării, deturnează proiectul naturalismului metafizic, contrapunându-i cultura. Odată ce John Stuart Mill enunţa natura ca ceea ce se opune artei, tot aşa cum naturalul este ceea ce stă împotriva artificialului, cultura şi, implicit, tehnologia, devin tot mai mult ataşate intervenţiei umane deliberate, ca afectare a naturii înseşi.

Pe de o parte, tehnologia este proiectată, în raport cu natura, printr-o analogie. Dacă pentru Aristotel tehnologia (fie ca techné, fie ca poietike) imită natura la un nivel teleologic, potenţând-o şi completând-o, pentru un oponent modern al interpretării naturaliste radicale, precum Hans Blumenberg, tehnologia manifestă neputinţa de a transcende natura, operând doar realizări ale unor posibilităţi naturale. În sensul acesta, tehnologia nu poate face posibil ceea ce este ontologic imposibil, teză care, în societatea contemporană, a provocat reinterpretarea tensiunii dintre natură şi cultură dincolo de rezistenţele discursului ontologic, devenind expresia unui instrument de control a relaţiei dintre individ şi Fiinţă. Ca pretext și limită a proiectării libertății umane, tehnologia este surprinsă, de-a lungul istoriei ideilor filosofice într-o accepțiune antropologică și instrumentală, pe care Heidegger o justifică apelând la funcția techné-ului de a domina natura, temă preluată şi de reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Aceştia asociază tehnologia înstrăinării şi reificării, fiind recunoscută mai curând ca formă de proprietate privată a individului, concretizată drept capital şi mijloc de producţie.

Pentru filosofi precum Theodor Adorno, Max Horkheimer și Herbert Marcuse momentul de apogeu al Iluminismului tradiției vestice, în secolul XX, și anume subordonarea naturii de către tehnologie, constă în resemnificarea luptei om-contra-om, prilejuită prin instrumentalizarea naturii într-un sistem al controlului standardizat, al producției de bunuri și al consumului exacerbat.

Astfel, secolul XX confruntă două direcții fundamentale de interpretare a raportului dintre natură și tehnică. Pe de o parte, în linia argumentelor promovate de Școala de la Frankfurt, raționalitatea instrumentală, consecință a tehnologizării civilizației moderne, explică maniera în care gândirea însăși este supusă rutinei, devenind standardizată, cuantificabilă și predictibilă, odată ce tehnica pătrunde în toate sferele cotidiene ale vieții individuale, fiind exploatată deopotrivă ca mijloc și ca scop. Pe de altă parte, în linie heideggeriană, prin asumarea tehnicii ca manieră fundamentală de a revela esența și adevărul lucrurilor și nu de a le produce, individul este provocat să asume rolul tehnologiei ca fiind acela de a releva esența și adevărul (aletheia) lucrurilor însele, tradiționala înțelegere a techné-ului încapsulând o funcție poetică (poiesis) și una cognitivă (episteme).

Treptat, tehnologia, ca formă a rostirii adevărului și confruntare a omului cu faptul-de-a-fi-în-lume  marchează în chip radical arta anilor ’50-’60. Voci ca cele ale H. G. Gadamer, Michel de Certeau sau cea a bioeticianului Peter Singer deconspiră pericolul standardizării, al renunțării la autenticitate, al exploatării naturalului în sensul maximei valorificări cu minimum de efort si indiferență pentru consecințe, militând pentru abordarea naturii în sensul ocrotirii și al locuirii – ca bună poziționare a omului în lume, în funcție de propriul habitatului său, de propria cultură și tradiție. Această gândire furnizează baze teoretice pentru multiple fenomene artistice contemporane din zona Fluxus, Land Art, pentru actualele poziționări ale activiștilor ecologiști, pentru designul preocupat de redefinirea raportului individ/ natură, arhitectura organică sau cea preocupată de fenomenologiei locului și a locuirii (ex. Christian Norberg-Schulz).

 

DEADLINE

Conferința Națională Natură. Cultură. Locuire propune o dezbatere interdisciplinară asupra acestor subiecte, desfășurată sub egida proiectului D PLATFORM – Instrument cultural și portal interdisciplinar dedicat arealului dunărean, COD: PN-II-RU-TE-2014-4-2601. Evenimentul, organizat de UNARTE București, în parteneriat cu Facultatea de Filosofie a Universității din București, este adresat tinerilor cercetători, masteranzi, doctoranzi, dar și cadrelor didactice, care își desfășoară activitatea în aria științelor socio-umaniste și a artelor vizuale.

Aplicaţiile potenţialilor participanţi pot fi trimise pe adresa de email dproject.unarte@gmail.com  până pe data de 30 aprilie 2016. Participanții vor transmite un abstract de max. 400 de cuvinte, însoțit de titlul lucrării și o scurtă prezentare a autorului, cuprinzând informații referitoare la afilierea academică, ariile de expertiză științifică și principalele publicații/activități în domeniu.

Confirmarea rezultatelor: 10 mai 2016.

Publicarea programului: 12 mai 2016.

Conferința va fi găzduită de Facultatea de Filosofie a Universității din București.

 

ORGANIZATORI

  • Prof. Dr. Constantin ASLAM (UNARTE)
  • Conf. Dr. Cristian IFTODE (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie)
  • Lect. Dr. Raluca Oancea (UNARTE)
  • Drd. Oana Șerban (Universitatea din București, Facultatea de Filosofie)