SIMPOZION NAŢIONAL Mircea Florian – opera filosofică de la reconstrucţia datului la ideea recesivităţii, prilejuit de comemorarea unei jumătăţi de veac de la moartea gânditorului. Simpozionul este organizat de Societatea Română de Filosofie împreună cu Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în zilele de 19 şi 20 martie 2010.

Reeditările lucrărilor lui Mircea Florian, începând cu 1990, au impus două atitudini semnificative faţă de ideile acestui filosof: prima constă în interpretarea unitară a operei, fără a separa, convenţional, filosofia recesivităţii (postumă) de opera anterioară; a doua are de-a face cu regândirea locului pe care opera filosofică a lui Florian îl ocupă în orizontul filosofiei româneşti. Scopul simpozionului este de a ilustra rezultatele la care interpretarea operei în cauză a ajuns pe temeiul celor două atitudini şi de a semnala teme posibile de investigare a unei opere care păstrează o considerabilă putere de atracţie pentru cercetătorii filosofiei noastre.

Locul desfăşurării: Facultatea de Filosofie, Splaiul Independenţei, Nr. 204, Sector 6, Bucureşti.

Secţiuni: Filosofia datului
Istoria filosofiei şi metodologie filosofică
Logică şi epistemologie
Filosofia recesivităţii

Comitetul de organizare:

Prof. univ. dr. Romulus Brâncoveanu
Prof. univ. dr. Mircea Dumitru
Conf. univ. dr. Constantin Stoenescu
Conf. univ. dr. Viorel Vizureanu
Conf. univ. dr. Savu Totu
Conf. univ. dr. Viorel Cernica

P R O G R A M

Vineri, 19 III 2010

MOMENTUL 1 – 10,00 – 11,00– Amfiteatrul „Mircea Florian”

DESCHIDERE. Cuvânt de întâmpinare – Prof. univ. dr. Romulus BRÂNCOVEANU, decanul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti
EVOCARE: Mircea Florian în ultimii ani de viaţă
Participă: Prof. univ. dr. Alexandru BOBOC
Prof. univ. dr. Ion TUDOSESCU
Prof. univ. dr. Sorin VIERU

MOMENTUL 2

PREZENTARE COMUNICĂRI

SECŢIUNEA I – 11,00 – 16,30– Amfiteatrul „Titu Maiorescu”
Moderator: Prof. univ. dr. Gheorghe VLĂDUŢESCU

Gheorghe VLĂDUŢESCU – Istorie şi istoricism
Constantin SCHIFIRNEŢ – Filosofia românească şi modernitatea tendenţială
Adriana NEACŞU – Mecanismul recesivităţii în cazul dualităţilor: „multiplu-unu” şi „relativ-absolut”
Constantin ASLAM – Mircea Florian în contextul filosofiei româneşti interbelice
Ana BAZAC – Dreptatea ca termen mediu între libertate şi egalitate: actualitatea lui Mircea Florian
Adrian MICHIDUŢĂ – Recesivitatea – o filosofie a secolului al XX-lea

Pauză: 13,30 – 14,30

Marin BĂLAN – Uzul si abuzul de istoria filosofiei in  scrierile lui Mircea Florian, cu precădere in ‘Recesivitatea ca structura a lumii’
Adrian NIŢĂ – Raportul individual-general la Mircea Florian
Daniel COJANU – Mircea Florian ca interpret al fenomenului religios
Viorel VIZUREANU – Mircea Florian despre semnificaţia momentului cartezian în istoria filosofiei

SECŢIUNEA II – 11,00 – 16,30– Amfiteatrul „Mircea Florian”
Moderator: Prof. univ. dr. Alexandru BOBOC

Alexandru BOBOC – Categorii filosofice la Mircea Florian şi Johannes Rehmke
Angela BOTEZ – Cupluri categoriale recesive la Mircea Florian
Paul NICHIŢELEA – Filosofia istoriei la Mircea Florian
Mihaela POP – Filosofie şi artă la Mircea Florian
Mona MAMULEA – Individualul ca posesor al generalului: Mircea Florian şi Constantin Noica
Ilie PINTEA – Conceptul de filosofie în opera lui Mircea Florian

Pauză: 13,30 – 14,30

Titus LATEŞ – Traducerea „Organon”-ului: o cercetare pe margini de pagini
Mihai DAN – Cuplurile conceptuale şi structura explicaţiei
Sabin TOTU – Despre rostul şi utilitatea filosofiei în concepţia lui Mircea Florian
Doina RIZEA – Relaţia  naţional – supranaţional. Libertatea ca autoritate şi mişcarea identitară
Viorel CERNICA – Aspecte formale ale filosofiei datului recesiv

Sâmbătă, 20 III 2010

SECŢIUNEA III – 10,00 – 14,00– Amfiteatrul „Mircea Florian”
Moderator: Prof. univ. dr. Ilie PÂRVU

Ilie PÂRVU – Reconstrucţia metafizicii în secolul XX. Perspectiva lui Mircea Florian
Romulus BRÂNCOVEANU – Profilul filosofiei româneşti în concepţia lui Mircea Florian
Mircea DUMITRU – Categoria de relaţie
Dragoş POPESCU – Raportul dintre logică şi limbaj în viziunea lui Mircea Florian
Claudiu BACIU – Recesivitate şi contradicţie unilaterală
Ionel BUŞE – Titlu neprecizat
Laurenţiu-Virgil SPĂTARU – Filosofie experimentală logico-matematică asupra tabelului de funcţii bivalente
Constantin STOENESCU – Recesivitate şi experienţă. Proiectul unei metafizici inductive la Mircea Florian

görükle escort
izmir escort izmir escort bayan escort izmir buca escort
Cialis Viagra Kamagra Novagra Levitra Geciktirici
kocaeli escort izmit escort bayan gebze escort izmit sınırsız escort escort bursa tuzla escort aydınlı escort orhanlı escort bursa escort escort bayan istanbul escort istanbul sınırsız escort istanbul bayan escort izmit escort izmit escort kocaeli escort sisli escort mecidiyekoy escort bursa escort bayan bursa görükle escort maltepe escort goztepe escort yakacik-yeni-escort bursa sınırsız escort sisli escort bayan taksim escort bursa escort porno izle sikiş izle atasehir escort antalya escort ankara escort etlik escort çankaya escort kızılay escort demetevler escort dikmen escort esat escort eryaman escort ankara escort bayan
istanbul escort beykoz escort kadıköy escort maltepe escort şişli escort bakırköy escort pendik escort beşiktaş escort tuzla escort kartal escort ataşehir escort bağcılar escort esenyurt escort fatih escort küçükçekmece escort büyükçekmece escort taksim escort sancaktepe escort gaziosmanpaşa escort silivri escort ümraniye escort beyoğlu escort bahçeşehir escort beylikdüzü escort avcılar escort kurtköy escort halkalı escort üsküdar escort Mecidiyeköy escort sarıyer escort etiler escort bebek escort zeytinburnu escort Güngören escort eyüp escort bahçelievler escort başakşehir escort ataköy escort nişantaşı escort çengelköy escort erenköy escort kasımpaşa escort şirinevler escort bayrampaşa escort anadolu yakası escort avrupa yakası escort adana escort adıyaman escort afyon escort ağrı escort aksaray escort amasya escort ankara escort antalya escort ardahan escort artvin escort aydın escort balıkesir escort bartın escort batman escort bayburt escort bilecik escort bingöl escort bitlis escort bolu escort burdur escort çanakkale escort çankırı escort çorum escort denizli escort diyarbakır escort düzce escort edirne escort elazığ escort erzincan escort erzurum escort gaziantep escort giresun escort gümüşhane escort hatay escort ığdır escort izmir escort maraş escort karabük escort karaman escort kars escort kastamonu escort kayseri escort kırklareli escort kırşehir escort kilis escort kocaeli escort konya escort kütahya escort manisa escort mersin escort ordu escort rize escort samsun escort urfa escort tokat escort trabzon escort tunceli escort uşak escort van escort yalova escort yozgat escort zonguldak escort sakarya escort eskişehir escort malatya escort tekirdağ escort nevşehir escort niğde escort muş escort mardin escort muğla escort şırnak escort ısparta escort siirt escort bursa escort marmaris escort bodrum escort fethiye escort kuşadası escort didim escort cesme escort bornova escort karşıyaka escort alsancak escort konak escort karabağlar escort Narlıdere escort buca escort göztepe escort aliağa escort alanya escort manavgat escort lara escort izmit escort gebze escort adana escort ankara escort izmir escort antalya escort gaziantep escort kayseri escort konya escort mersin escort denizli escort kocaeli escort diyarbakır escort alanya escort manavgat escort bursa escort eskişehir escort sakarya escort samsun escort malatya escort trabzon escort adıyaman escort afyon escort ağrı escort aksaray escort amasya escort ardahan escort artvin escort aydın escort balikesir escort bartın escort batman escort bayburt escort bilecik escort bingöl escort bitlis escort bolu escort burdur escort çanakkale escort çankırı escort çorum escort düzce escort edirne escort elazığ escort erzincan escort erzurum escort giresun escort gümüşhane escort hatay escort ığdır escort ısparta escort maraş escort karabük escort karaman escort kars escort kastamonu escort kilis escort kırıkkale escort kırklareli escort kırşehir escort kütahya escort manisa escort mardin escort muğla escort muş escort nevşehir escort niğde escort ordu escort osmaniye escort rize escort urfa escort siirt escort sinop escort şırnak escort sivas escort ordu escort tokat escort tunceli escort usak escort van escort yalova escort yozgat escort zonguldak escort kıbrıs escort
adana escort adapazarı escort afyon escort aksaray escort alanya escort aliağa escort amasya escort antalya escort ataşehir escort aydın escort balıkesir escort bartın escort batman escort bayraklı escort bilecik escort bodrum escort bolu escort bornova escort buca escort burdur escort bursa escort çanakkale escort çankırı escort çorum escort darıca escort didim escort edirne escort edremit escort elazığ escort konya escort eryaman escort kıbrıs escort eskişehir escort fethiye escort giresun escort gümüşhane escort güngören escort hatay escort iskenderun escort ısparta escort gaziemir escort karabük escort karaman escort karşıyaka escort kaş escort kastamonu escort kayseri escort kırıkkale escort kırklareli escort kırşehir escort kocaeli escort kuşadası escort kütahya escort lara escort malatya escort manisa escort maraş escort mersin escort muğla escort nevşehir escort niğde escort ödemiş escort ordu escort osmaniye escort pendik escort sakarya escort atakum escort samsun escort sincan escort sinop escort sivas escort tekirdağ escort tokat escort trabzon escort tuzla escort urfa escort uşak escort düzce escort yalova escort yozgat escort zonguldak escort dörtyol escort antakya escort yüreğir escort bandırma escort gürsu escort marmaris escort ereğli escort çorlu escort afşin escort gemlik escort kemer escort karatay escort selçuklu escort beyşehir escort bosna escort ceyhan escort nazilli escort talas escort yıldırım escort

viagra sipariş

lifta 20 mg

cialis fiyat

viagra 100 mg fiyat

cialis jel

viagra satın al

cialis 5 mg fiyat

viagra satın al

viagra fiyatı

degra

vigrande

degra 100 mg

orcafil

cialis nedir

cialis 20 mg eczane fiyatı

cialis fiyat

cialis 20 mg

cialis 100 mg

viagra fiyat

lifta

lifta 5 mg

hardcis

cialis eczane

cialis 5 mg fiyatı

cialis 100 mg fiyat

cialis 5 mg

viagra fiyatları

viagra satış

online eczane viagra

viagra eczane

cialis 20 mg

cialis 100 mg

cialis hap

cialis 20

cialis eczane

cialis satış

cialis fiyatları

cialis fiyatı

viagra fiyat

viagra fiyatları

viagra eczane

viagra satın al

pfizer viagra satış

online eczane viagra

pfizer viagra satın al

viagra sipariş

viagra sipariş hattı

viagra fiyat 2022

online viagra sipariş

viagra fiyat 2022 eczane

viagra fiyat eczane

cialis 5 mg

kamagra satın al

kamagra

kamagra jel

kamagra jel sipariş

kamagra sipariş

kamagra fiyat

kamagra jel fiyatı

kamagra fiyatı

kamagra 100mg

kamagra 100mg fiyat

süper kamagra

kamagra nedir

Ereksiyon Hapları

orcafil 5 mg

flynta 5 mg

lifta 5 mg

flynta 20 mg

lifta 20 mg

degra fiyat

degra 100 mg

sildegra 100 mg

sildegra

sinegra

vigrande

vigrande 100 mg

combo 100 mg

vigaroo

jeligra

cialis satış

cialis 100 mg fiyat

cialis 20 mg eczane fiyatı

cialis 5 mg

cialis hap

cialis 5 mg fiyatı

cialis nedir

cialis 100 mg

cialis 20 mg

cialis fiyat

cialis

viagra fiyatı 2021

viagra fiyat

viagra yorum

viagra nedir

viagra satın al

viagra sipariş

eczane viagra

viagra 100 mg

orijinal viagra

viagra 100 mg fiyat

novagra

geciktirici krem

geciktirici sprey

viga krem

viga sprey

nely8

stag sprey

delay sprey

geciktirici mendil

geciktirici